marți, 19 iunie 2012

Mutarea la Ponta - un prilej pentru un „moment zero” în sistemul universitar

Vrând-nevrând, Ponta și miniștri săi au pus educația și cultura pe harta dezbaterii publice din România. Același lucru se poate spune despre reprezentarea României la nivel european.

Aș spune că ar fi momentul să profităm de contextul creat, măcar în educație. Pentru că apoi, știți, vine campania electorală și nu se mai aude nimic.

Mă bucur că începem să ne dezmeticim public în legătură cu situația învățământului românesc. Orice moment de trezire precum cele pe care le-am avu în ultimii doi ani sunt cu adevărat remarcabile, cu condiția de a învăța din ele.

Anul trecut s-a blocat industria de diplome de bacalaureat.

Prin urmare, s-a blocat și industria de diplome universitare. Ierarhizarea universităților și a specializărilor a creat o umbră de ordine într-un ocean de complicitate.

Acum, prin incidente publice, sunt premise pentru a se mai bloca două industrii: una a profesorilor universitari făcuți la apelul de seară și una a doctoratelor copy-paste.

Nu-i suficient să contemplăm testele PISA sau să arătăm cât de puțini absolvenți de studii superioare avem. Sau cât este decalajul dintre ce se învață în școală și ce se cere pe piața muncii. Cred că centrarea doar pe „goliciunea” beneficiarilor direcți ai sistemului - elevi, studenți, tineri – nu mai poate continua. Le-am arătat deja cât de slab pregătiți, de „proști” sunt. Putem merge mai departe?

Ca să treci la profesori, ai nevoie de curaj politic. Ca să inventariezi profesori universitari care n-ar fi capabili să-și ia un bacalaureat e nevoie de curaj. Ca să tai fără milă din doctoratele copy-paste și din cei care le-au aprobat și coordonat e nevoie de curaj. Dar fără acest curaj, învățământul românesc va rămâne un transplant problematic în corpul societății: va funcționa la capacitate redusă și doar din când în când, paralizând dezvoltarea.

Există multe motive pentru care Funeriu a fost disprețuit. Multe ține probabil de inabilitățile sale de comunicare și relaționare. Dar cred că cel mai hulit este pentru că ne-a pus o oglindă în față. Elevii și parțial studenții nu au avut ce să facă, văzând rezultatele. Profesorii încă încă încearcă să nege realitatea. Guvernul Ponta trebuie să înțeleagă că un sistem putred nu poate fi zguduit fără a supăra pe nimeni.

Există o miză mult mai mare decât doctoratul plagiat al lui Ponta. Miza este să testezi limitele sistemului, să-l vezi unde explodează și să ai curajul opțiunilor poate radicale, dar corecte. La nivel de imagine, Ponta și Guvernul pot transforma o discuție despre un oarecare titlu de doctorat într-o discuție de sistem. Ar fi oare greu să dispui analiza lucrărilor de doctorat eliberate în ultimii 10 ani? Ar fi oare greu să-i elimini din învățământ pe cei prinși cu frauda? Ar fi oare greu să ai un „moment zero” pentru cei care activează în învățământul superior din România, așa cum am avut anul trecut un „moment zero” pentru bacalaureat?

Ponta are prilejul de a se ridica deasupra criticilor la propria-i persoană. Poate privi către miezul învățământului universitar românesc. Poate aduce lumină acolo. Nu va găsi decât foarte puține lucruri în ordine și foarte multă mocirlă. Dar intenția sa va fi privită ca fiind una sinceră. Ar compensa exact deficitul de sinceritate care i se reproșează acum.

3 comentarii:

  1. Teoretic suna foarte bine, practic stanga romaneasca nu se lupta cu sistemul, doar il supune asa cum este. Sistemul trebuie sa fie un pașalâc care isi plateste obligatiile (de a da diplome pentru orgolii de marire) fata de politic si lnacezeste in el.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Ponta are prilejul de a se ridica deasupra criticilor la propria-i persoană. Poate privi către miezul învățământului universitar românesc. Poate aduce lumină acolo"

    Totusi, pe ce planeta traiti? Sau ce ati fumat?

    http://www.contributors.ro/sinteze/reforma-educatiei-stearsa-cu-buretele/

    Toate mecanismele de control a actului de invatamant, mecanisme independente de vointa politica, acelea promovate de Funeriu, asa cum vazuse el in tarile cu apa calda, sunt calarite sau lichidate unul cate unul in aceste zile prin "unealta" Pop.

    Mai trageti un fum. Viate e frumoase. Mult roz... Un pic de mov pal.. Inca un fum...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Semanticu

    Ajungem pana la urma la una din mutatiile spatiului politic romanesc - stanga conservatoare. Si nu, nu e neaparat, o problema de Iliescu, e o problema de structura a electoratului. Poate ne ajuta cineva cu o analiza, dupa alegerile locale.

    @Anonim

    Cum-necum, la nivel de imagine, USL face actual termenul de restauratie. Nu au un plan, nu au ceva substantial de pus in locul vechilor reforme, precum cea Funeriu.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...